Ai deja un expresial? Atunci: login in expresial
Inca n-ai un expresial? Atunci: fa-ti un expresial

inchide fereastra
Username
Parola
Am uitat parola | Inregistrare

Dă LIKE pentru Spunetiparerea.ro!
apasă butonul de LIKE de mai jos



sunt deja fan

-> -> -> La cofetărie

La cofetărie

postat la data 09.07.2014, ora 21:59
categorie: Nuvelă

Share | |


***  I. ***

 

  • - Am căutat ce mi-ai cerut și-am văzut pe net niște poze cu parcul din Bujiru; cred că merită încercat acolo.
  • - Mâine o sun să-i urez ”La mulți ani”.
  • - Ce treabă ai? N-ai treabă cu ea. Uită-te …
  • - Trebuie să-i vorbesc, să reparăm cumva. Oare ce să-i zic?
  • - Ce să repari? N-ai cum să repari ceva ce fuge de tine. Ascultă …
  • - Nu pe ea mă, relația!
  • - Stai mă calm, ce nu există n-are cum să aibă defecte. Am găsit …
  • - O sun mâine pe la 11 s-o prind când se scoală și-i zic să ne vedem.
  • - Băi, mă lași și pe mine să vorbesc? Ți-am găsit locația, las-o naibii de fată și fii atent aici!
  • - Nu vorbi de ea așa! Unde?
  • - Este parcul din Bujiru, la 30 de kilometri de aici.
  • - Parcul? Au doar unul?
  • - Păi câte să aibă? E mic orașul.
  • - Ah, nu; vreau să filmăm undeva unde e viață, unde e acțiune, unde se trăiește.
  • - Vai Mihai mă termini cu ideile astea. Du-te mâine și vezi locul!
  • - Fugi de-aici, vrei să mor de plictiseală? Mâine o sun pe Elvira, spune Mihai coborând plin de transpirație de pe banda rulantă de lângă amicul său și așezându-se pe bicicletă, fără s-o pornească.
  • - Mâine dimineață te duci în Bujiru cum s-ar duce Adi; te sui în autocar, inspectezi drumul și parcul. Concentrează-te pe treabă ca să uiți de ea.
  • - O uit pe dracu! spune Mihai lovind cu palma ghidonul digital al bicicletei după care, lăsându-se pe spate și frecându-se pe burtă, continuă: Ah! ce mă seacă dieta asta!
  • - Lasă, lasă că-ți prinde bine. Vezi acuma să nu te-arunci la mâncare după ce plecăm; dă-ți cina la dușmani și mâncă și tu un iaurt, ceva simplu.

 


 

***  II. ***

 

PINK se aude cântând “Try” dintr-o mașină roșie care merge repede pe Șoseaua Materialului. Cu soarele țintă pe oglinda retrovizoare, Mihai conduce spre Autogara de Vest.

După vreo douăzeci de minute de mers, ajunge la destinație și parchează în față la Mall. Se-ntinde spre bancheta din spate de unde ia un rucsac în care pune, de pe scaunul mortului, tableta, o cameră mică de fotografiat și un tom de coli legate cu spirală pe-a cărui copertă se vede parțial “‘Un caz aparte’ de Adrian Dumi…”.

În stație, autocarul aștepta să se ocupe cât mai multe locuri. Mihai cumpără bilet și își găsește un loc la geam. În urma lui, un moș transpirat și disperat se chinuie să vină spre autocar și se urcă cu multă dificultate sprijinindu-se în baston. Se așează pe primul scaun din față și spune gâfâind șoferului că nu credea că mai ajunge.

Doar două locuri mai sunt libere, iar autocarul pornește la drum spre Axelania, cu prima oprire în Bujiru.

 


 

***  III. ***

 

 

  • - Atunci vă trec pentru un bax de Cola și de Fanta, da? Hai că v-aduc și-unu de apă minerală! spune bărbatul spre cofetăreasă în timp ce își notează ceva în agendă.
  • - Ți-am spus, abia ce-am luat ieri, am făcut comandă de două, răspunde cu o voce groasă aceasta.
  • - Bine, dar v-aduc niște bere? Că acum avem ofertă, al doilea bax e la jumătate.

Hohotind cu gura până la urechi și dându-și capul pe spate, bătrâna cofetăreasa răspunde:

  • - Bere!? apoi arătând cu capul spre frigiderul din spate continuă: Nu vezi că încă am de data trecută?!

Bărbatul își coboară privirea într-o agendă neagră și notează tăcut ceva, apoi răsfoiește câteva pagini înainte și-napoi.

O sală lungă de vreo 15 metri și lată de vreo 6. Geamuri mari, din tavan până în podea, alcătuiesc pe latura mare peretele exterior. Pe stânga ușii, de la un capăt la altul, se întinde galantarul plin cu prăjituri, plăcinte și bomboane la kilogram. Pe dreapta, lângă marile geamuri, sunt aranjate, pe un singur rând paralel cu vitrina, mese mici, cu tăblia roșie și cu câte două scaune fiecare. În capătul celălalt două frigidere înalte și o altă ușă care duce probabil spre bucătărie.

Masa din mijloc e ocupată de două persoane; bărbatul cu agenda – un om de până în 35 de ani, cu părul scurt și blond, cu o geacă îmbrăcată peste tricou și o pereche de blugi destul de uzați. În fața lui stă o fată de vreo 20 de ani, blondă, plinuță, cu bust proeminent. Poartă pantaloni negri, cămașă albastră, iar părul îi este strâns într-un coc și prins cu un inel albastru. În fața ei are îngrămădite pe masă coli de hârtie scrise de mână, pe care le studiază.

La masa următoare stă bătrâna cofetăreasă. Îmbrăcată într-un halat alb cu accente roșii, cu păr blond bogat, turtit pe vârful capului și înfoiat de jur împrejur ca un turban, aceasta șade răsucită spre vitrina cu prăjituri, cu cotul stâng sprijinit pe masă.

În spatele vitrinei în dreptul tejghelei, vânzătoarea, o roșcată cu părul adunat mănunchi într-o coadă lungă, fredonează încet pe o melodie a postului local care se aude dintr-un radiocasetofon de tip vechi, dar foarte bine întreținut.

 


 

***  IV. ***

 

Autocarul a oprit la un kilometru după intrarea în Bujiru, în fața unui bloc scund, de două etaje, la parterul căruia se află pe colț o cofetărie. O firmă cu litere cursive tridimensionale roz stă agățată deasupra ușii, iar prin peretele de sticlă din lateral se văd câteva persoane adunate la mesele din centru.

Mihai coboară și scrutează cu privirea împrejurimile, rotindu-se pe-un picior. Zâmbește discret în timp ce asimilează ceea ce vede.

O sută de metri înainte, pe strada principală, ceasul unei clădiri cu turn, probabil primăria, mai are cincisprezece minute să părăsească ora zece, iar trei-patru sute de metri înapoi pe drumul pe care venise se înalță un furnal. Drept în față, peste drum, câteva blocuri de locuințe recent renovate sau construite și armonios colorate în trei nuanțe de galben și cu fundamentul maro-roșcat se-ntind de-a lungul drumului până aproape de clădirea cu turn, iar multe altele continuă după aceasta. O dugheană înghesuită între primele două blocuri adăpostește o băcănie botezată ”mini-supermarket” și o pantofărie.

Lumina alunecă blând peste micul oraș, sclipește încolăcită pe stâlpii alb-strălucitori de pe trotuare, se zbate speriată printre mașinile care merg repede pe drumul central spre continuarea autostrăzii de Axelania și apoi fuge peste blocurile frumos colorate și rămâne suspendată deasupra dealurilor care se întrezăresc în depărtare.

Cu harta GPS pe telefon, Mihai stă câteva zeci de secunde ca un bișnițar, cu mâna stângă întinsă, și privește atent prin geamurile cofetăriei scaunele și mesele roșii și vitrina cu prăjituri. Își plimbă limba prin gură de câteva ori, își umezește buza de jos, se uită la ceasul de pe mâna dreaptă, apoi se uită spre centrul orașului, aduce privirea înapoi și o trimite prin geamurile cofetăriei, se uită iar la ceas, se întoarce din nou, face doi pași înspre centrul orașului, apucă de mâner ușa cofetăriei și intră cu pași fermi.


 

***  V. ***

 

 

  • - Cât mai ai? îl întreabă vânzătoarea pe bărbatul cu agenda.
  • - Mai am, de-abia e în luna a treia.
  • - Să ai grijă ce faci, că o să se ia după tine, îi atrage atenția vânzătoarea.

Aplecat la nouăzeci de grade, Mihai inspectează prăjiturile de pe cele trei rafturi din vitrină privindu-le ca pe niște pești exotici în acvariul unei expoziții.  Aproape că bate cu degetul în geamul vitrinei ca să le vadă cum reacționează. Din partea stângă a vitrinei, o prăjitură acoperită cu smochine îmbrăcate în miere și cu blatul stratificat parcă îi răspunde, atrăgându-i privirea.

  • - O “smochină”, vă rog. se adresează Mihai vânzătoarei.
  • - La pachet?
  • - Nu, aici.

Vânzătoarea ia o felie de prăjitură, o pune pe o farfurioară de porțelan acompaniată de o linguriță de plastic de unică folosință și un șervețel de hârtie și i-o întinde lui Mihai. Acesta se așează, lăsând o masă liberă între el și cea ocupată din mijloc și începe să mănânce.

  • - Ai văzut mamă, copiii învață de la părinți! fata blonda îi spune amuzată cofetăresei bătrâne ca replică la atenționarea pe care vânzătoarea i-o adresase bărbatului cu agenda.
  • - Da; și ce-ai învățat tu de la mine? întreabă bătrâna râzând pe ton pedepsitor, mai mult retoric.
  • - Eh … prostia! spune cu blândețe fata după care începe și ea să râdă.
  • - Da … răspunde ironic cofetăreasa. Apoi pe ton auto-compătimitor: Așa mamă cuminte ca mine … e drept că acum nu mai e bine să fii cuminte …
  • - Da’ și când intri în gura doamnei! se aruncă repede în discuție bărbatul. Eu n-am să uit telefonul acela, continuă acesta înspre vânzătoare.
  • - Da, spune prelung bătrâna lăsându-se pe spate și râzând în hohote de-i tremura marele abdomen în sus și-n jos.

Vânzătoarea schimbă un set de priviri și ridicări de sprâncene cu fata blondă, apoi amândouă se uită la cofetăreasă după care își întorc privirile spre bărbat așteptând o explicație. Mihai mănâncă încet privind cele trei persoane pe sub sprâncene și se străduiește să tragă cu urechea.

  • - M-a sunat doamna într-o dimineață, la șapte … începe să povestească acesta.
  • - L-am sunat într-o dimineața la șapte și îmi răspunde ”da?” fără glas, spune bătrâna întrerupând-ul.
  • - Imediat a și început să țipe la mine prin telefon, reia bărbatul povestea. ”Cum?! Dormi la ora asta?! Te-ai îmbătat aseară până n-ai mai putut!” mi-a strigat. Eu eram bolnav și abia puteam să vorbesc și mă gândeam ”uite dom’le că nu pot să vorbesc de bolnav ce sunt și dânsa mă crede beat”.
  • - Ehe, cu dânsa nici dacă erai sănătos nu apucai să vorbești, îl întrerupe râzând vânzătoarea.
  • - Da, spune cofetăreasa dând aprobator din cap iar apoi scuturându-și-l pe orizontală, cu mine nu apuci să vorbești.
  • - Mă gândeam să îi închid, să zic că s-a pierdut legătura, continuă bărbatul.
  • - Nu, că atunci mai mult o enervai! spune cu fermitate vânzătoarea întrerupându-l din nou.
  • - Nu, că atunci te sun înapoi până nu mai scapi de mine! bătrâna continuă întreruperea pe ton superior. Nu mi-ai închis că știai ce te-așteaptă!
  • - Nu, nu, nu, păi nu închid de tot, se chinuie bărbatul să explice. Închid și sun imediat înapoi și zic că s-a pierdut legătura, dar asta o face să-si piardă puțin firul. Nu știi asta? o întreabă cu mirare pe vânzătoare făcând cu mâinile un gest de parcă ar bobina un fir de pe un mosor invizibil pe altul.
  • - Eh, pe mine mă enervează ăștia, continuă bătrâna. Mai sunt unii care îmi închid telefonul și atunci îi sun și de câte cincisprezece ori până zic ăia ”fir-ar a naibii să fie! Hai să îi răspund.”  și-mi spun la telefon ”ah, doamna, îmi cer scuze, eram la baie”. Da, da … bătrâna rostește amuzată, mai mult pentru ea, cu o mișcare verticală amplă a capului.

Vânzătoarea și cu fata râd. Mihai scoate din rucsac tableta și începe să scrie. Bărbatul își închide agenda și tace pentru un moment, iar după ce râsetele încetează o întreabă pe blondă:

  • - Pentru ce înveți?
  • - Pentru BAC.
  • - Oooh! … rostește cu ton înmuiat bărbatul
  • - Ha, ha, ha! Toată lumea are reacția asta când le spun la ce învăț, râde fata.
  • - Eu când am dat bac-ul n-am învățat, am mers așa cu ce știam, spune bărbatul. Apoi, cu un ton mai puternic și un ușor zâmbet pe buze acesta a continuat să rememoreze: La franceză m-a trecut de milă, că m-am dus la oral și i-am spus că nu știu și mi-am cerut scuze și mi-a dat cât să trec. Iar la restul, cu ce mi-am mai adus aminte din liceu; la mate știu am făcut câteva ore cu cineva, dar nu m-a ajutat, oricum nu înțelegeam și-am zis să merg la noroc. Și am avut!

Bărbatul pleacă salutând pe toată lumea și exprimându-și gândurile bune pentru restul zilei.

  • - M-am abținut să-i spun ”păi de-asta umbli acum cu agenda aia și mă rogi să îți cumpăr bere. De cât de mult ai învățat!” rostește amuzată cofetăreasa.

În cofetărie intră mai multe persoane printre care un băiat tânăr înalt și slab cu părul negru și îmbibat în gel, îmbrăcat cu o cămașă violet din material fin și o pereche de pantaloni negri de stofă, cu pantofi negri în picioare. Încearcă să-și păstreze o ținută verticală rigidă și să meargă ușor, neapăsat.

  • - Tu ce faci mă? se răstește cofetăreasa bătrână. Uite, fiica mea învață, tu ce faci? Ai venit să-ți iei plăcinte, să-ți refaci glicemia!

Băiatul se fâstâcește și nu găsește cuvinte pentru replică;  o salută printr-o mișcare de cap pe fata blondă, care îi răspunde privindu-l dulce-tăios și întrebându-l pe un ton ștrengăresc:

  • - Ce faci măi, golanule? Ce faci?

Băiatul zâmbește și pufnește ușor în râs. Nu zice nimic, iar cofetăreasa suplinește tăcerea acestuia:

  • - Păi a venit să-și ia plăcinte!

Trei sau patru persoane așteaptă la rând. Băiatul se așează la masa fetei. Se uită peste colile de pe care aceasta citea și discută despre lecțiile pe care le studiază.

Lăsată ușor într-o parte și sprijinită de spătarul scaunului, stând cu picioarele sub masă picior peste picior, cu o foaie de hârtie în mâna stângă în poziție de lectură și jucându-se cu un pix în mâna dreaptă, fata blondă privește hârtia și își frământă buzele. Apoi începe să rostească o întrebare, ridicându-și privirea înspre băiat înainte de-a o termina:

  • - Și ce face ea?
  • - Cine?
  • - Ea.
  • - Care ea?
  • - Ea. Aia.
  • - Cine?
  • - Aia mică.
  • - Care?
  • - Aia mică cu care te-ai încurcat acuma.

Băiatul privește în jos și rostește un ”ăăăăă” prelungit, timp în care privirea îi fuge pe una dintre hârtiile de pe masă pe care o ridică și o privește aparent foarte interesat. Vede cu coada ochiului că s-a eliberat rândul la tejghea si se ridică drept în picioare pentru a face comanda. Blonda își ridică ochii spre el.

  • - Două plăcinte cu brânză și una cu dovleac! băiatul spune vânzătoarei arătând cu mâna spre extrema dreaptă a vitrinei.

Cofetăreasa bătrână râde. Blonda își pleacă ochii înapoi în hârtie.

  • - N-avem cu dovleac, sunt cu mere. spune vânzătoarea derulându-și privirea dinspre aceeași extremă a vitrinei înspre ochii băiatului.

Acesta râde înfundat, apoi lung cum era își apleacă spre stânga trupul și capul ca la un exercițiu de gimnastică și mâna stângă o rotește ca-ntr-o reverență. Duce piciorul stâng un pas înapoi, își rotește trupul puțin spre stânga și cu mâna dreaptă indică elegant spre capătul din dreapta al vitrinei:

  • - Atunci două cu brânză și două cu mere, spune râzând.

Se așează la loc la masa blondei în timp ce vânzătoarea pregătește comanda.

Cofetăreasa bătrână s-a mutat în capătul cofetăriei, unde împreună cu altă angajată numără bani și completează tabele.

Un bătrân îmbrăcat într-un halat albastru murdar, cu șapcă galbenă pe cap și fără dinți în gură intră cu pași târșâiți, trece încet pe lângă vitrina cu prăjituri, trece pe lângă vânzătoare, pe lângă masa tinerilor, continuă să meargă spre extrema dreaptă a vitrinei, trece de vitrină, se oprește în fața frigiderelor și le inspectează conținutul cu privirea. Apoi merge la masa bătrânei, se apleacă sprijinindu-se cu mâinile, și o întreabă ceva. Fără să-i răspundă, aceasta strigă în față spre vânzătoare:

  • - Mai avem Pepsi fără zahăr?

Moșul nu se clintește, așteptând răspunsul vânzătoarei ca pe o lovitură de secure pe care preferă să nu o vadă venind.

  • - Da, mai avem.

Auzind aceasta, moșul își îndreaptă spinarea și întoarce fericit capul înspre vânzătoare, rânjind cu dinții lipsă.

Vânzătoarea se duce la masa tinerilor cu o tavă pe care tronau cele patru plăcinte, mari și înfoiate cât un curcan de Ziua Recunoștinței. Fata blondă se holbează surprinsă de volumul uriaș ocupat de plăcinte, cofetăreasa amuțește, băiatul emite o interjecție de uimire și râde în timp ce ia tava din mâinile vânzătoarei și o așează pe masă. Ca un luptător care frânge copanele fripte ale unei găini, băiatul sfâșie plăcintele bucată-cu-bucată și începe să mănânce. Fata îl privește discret și nu mai zice nimic.

Bătrânul vine din capătul cofetăriei și ia de la tejghea, unde era deja pregătită, o sticlă de Pepsi fără zahăr de un litru. Continuă să meargă târșâit paralel cu vitrina și iese din cofetărie.

Pe cât de mari și umflate prezidau plăcintele pe tava rotundă, pe atât de comestibile se pare că au fost încât băiatul a terminat de-a le mânca în vreo 10 minute.

Se ridică în picioare și se întoarce spre ușă. Fără să privească înapoi o întreabă pe fată:

  • - Îmi stă bine cămașa la spate?
  • - Da. Pantalonii îți stau nașpa, da’ lasă.
  • - Cum adică? Cum stau?
  • - Lasă că nu contează, stau bine.

Băiatul pleacă. Fata privește îndelung spre el, apoi strânge foile de pe masă și iese pe cealaltă ușă. Retrasă în capăt, bătrâna cofetăreasă și cu angajata stabilesc să mai pună în cuptor o tavă cu plăcinte.

Mihai a terminat de mâncat a doua prăjitură și continuă să scrie cu rapiditate pe tabletă când buzunarul de la pantaloni începe să cânte.

  • - Da Mircea, răspunde Mihai amicului său după ce-și scoate telefonul.
  • - Hei, ce faci? E doișpe, te-ai dus la parc?
  • - Da, stai; am ajuns da’ m-am oprit să mănânc ceva și-au fost niște faze mișto și-am stat să notez. Acuma ies.
  • - Vezi că ești la regim, să nu te prind că mănânci prăjituri.
  • - Da. Nu! Da, da, nu! Hai că te sun după ce văd cum e.
  • - Păi și nu-mi zici cum a mers?
  • - Cum adică, ce să meargă? Abia ce-am venit de vreun ceas. Până acum pare frumos.
  • - Hai mă, ce naiba, zi-mi și mie ce-ai vorbit cu ea! N-ai sunat-o pe Elvira?
  • - Aoleu! Pfff! Am uitat omule s-o sun, am uitat de ea.
  • - Ah! Fir-ar a dracului, dacă știam nu-ți mai ziceam nimic.
  • - Of, de ce nu m-ai sunat mai devreme să-mi spui s-o sun?
  • - Păi nu vroiam s-o suni, nu trebuie să te mai legi de ea. Da’ sincer nici nu credeam că uiți s-o suni; adică totuși, e ziua ei.
  • - Fir-ar a naibii, acuma n-o mai prind până la noapte când iese din tură.
  • - Las-o, n-are treabă cu tine. Du-te în parc și inspectează zona, fă niște poze să studiem dacă e locul potrivit.
  • - Hai că plec. Oare s-a întrebat de ce n-am sunat-o?
  • - Da, sigur! râde Mircea în telefon.
  • - Lasă că diseară o sun.
  • - Ocupă-te de treabă și ai să vezi că uiți de ea! Hai, du-te în parc!

 

 

 


Ți-a plăcut acest text? Dă-l mai departe!



5

1 comentariu pentru La cofetărie

Adauga comentariul tau
  • postat de dobrogeanca la data de 09.07.2014, 22:39
    Răcoroasă schiță happy Ca o ploaie frumoasă de vară, o adiere nouă și proaspătă. Locuri proaspete, dialoguri proaspete, descrieri proaspete! Și, alunecând lin și cumpătat peste toate, condeiul tău din ce în ce mai rafinat. Într-adevăr, ceea ce merită făcut, merită făcut bine, așa precum ai demonstrat în această mini-nuvelă. Așa da! happy



Spune-ti parerea despre La cofetărie


Nume*
Email (dacă vrei să fii anunţat când apar comentarii noi)
Titlul comentariului
Comentariul tău

cod de validare
loader generează cod nou
Cod de validare*
Anunţă-mă când apar comentarii noi